Tratament Cosmetic Acnee (cu Produse Gama Skeyndor)



Ceau din nou,

De data aceasta vin cu un articol diferit, față de ce vă obișnuisem. Vă prezint evoluția unui ten de la prima ședință din august 2012 și până în prezent, mai precis până în iunie 2013. Au fost nevoie de 11 luni de tratament pentru a ajunge de la un ten cu acnee la un ten normal.
Împreună cu Mihaela am stabilit ce este de făcut, periodicitatea ședințelor și produsele pentru acasă. Înainte de a veni la mine la studio Mihaela a fost o perioadă de trei ani la dermatolog, dar fără rezultatul dorit.
La prima ședință am filmat după extracție pentru că abia atunci mi-am zis că ar fi perfect să documentez evoluția tenului așa cum fac și la sprâncene. Acum am aceste filmări și cu acordul Mihaelei fac publică această evoluție și acest rezultat. Odată făcută prima extracție reacția tenului a fost foarte bună și ședință cu ședință tot mai puține coșuri au apărut. Între timp și semnele s-au atenuat. Până în decembrie ședințele au fost la două săptămâni. În momentul în care aproape nu mai apăreau coșuri am putut să ne vedem la trei și ulterior la patru săptămâni. Abordarea mea a fost să scap tenul de acnee și în egală măsură am pus accentul pe o vindecare frumoasă fără semne. Acum tenul este bine și semnele s-au vindecat dar de la o lună la alta mai apar câteva coșuri așa că încă e sub tratament.

Eu lucrez cu gama Skeyndor și sunt mulțumită de felul cum mă ajută în munca mea. Sunt eficiente și țintesc bine problema tratată.

Ceau și pe curând.









Tanara de 13 Ani la Primul Pensat





Trăsăturile sprâncenei:
Culoare: șaten
Grosime: mare
Desime: foarte bună
Arcuire: de stabilit prin pensat
Tundere: da
Vopsire: nu

Vă prezint o schimbare bine venită pentru o puștoaică de 13 ani, care se află la cel de-al doilea pensat din viața ei; era puțin încordată (în urma cu un an mai încercase o dată). Mama ei mi-a spus că ar dori o formă potrivită cu fața dar și cu vârsta ei. Într-adevăr este de dorit să se țină cont de vârstă. În general naturalețea este bine venită, iar la vârste atât de fragede este obligatorie. Grosimea sprâncenelor ușor dezavantajează și înăsprește trăsăturile de altfel delicate ale acestei fete. Cu multă atenție stabilesc o altă grosime, o arcuire ce să avantajeze și o finisare a firelor din tuns, deoarece sunt prea lungi. În final sprâncenele îi pun în valoare prospețimea trăsăturilor. Mult mai relaxată s-a privit în oglindă și a întrebat-o și pe mama ei cum i se par. Îmi place când sunt solicitată de mame pentru primele pensaturi ale fetelor lor. La această vârstă, dacă nu sunt îndrumate mai ales de mame, se pot face greșeli și sprâncenele devin o problemă când de fapt dacă sunt bine lucrate ele devin un atu.